panegiric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc.
2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din
fr. panégyrique.panegiric (Dicționar de neologisme, 1986)PANEGÍRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate.
2. Elogiu, laudă. ♦ Tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. [Pl.
-ce, -curi. / < fr.
panégyrique, lat.
panegyricus, cf. gr.
panegyris].
panegiric (Marele dicționar de neologisme, 2000)PANEGÍRIC s. n. 1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ◊ tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. (< fr.
panégyrique)
panegiric (Dicționaru limbii românești, 1939)*panegíric, -ă adj. (vgr.
panegyrikós, d.
panégyris, adunare publică. V.
panair). De ținut într´o mare adunare publică, vorbind de discursurile de laudă. S. n., pl.
e. Discurs de laudă:
panegiricu luĭ Traĭan scris de Pliniŭ. Fig. Laudă exagerată. V.
elogiŭ.panegiric (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PANEGÍRIC (‹
fr.,
lat.,
ngr.; {s}
gr. panegyrikós „elogiu”)
s. n. 1. Scriere sau discurs public în care sunt elogiate meritele unei persoane (de obicei defuncte), ale unei instituții sau colectivități. A fost cultivat ca specie literară din Antichitate până în
sec. 18. Au scris
p. Socrate, Pliniu cel Tânăr, Bossuet. ♦ Elogiu, laudă (exagerată); apologie;
p. ext. laudă lingușitoare.
2. Scriere hagiografică cu caracter didactic, cuprinzând cuvinte de laudă la adresa unui sfânt, ierarh sau părinte al Bisericii (
ex. „Panegiricul Sfântului Mucenic Gheorghe” scris de
Gr. Țamblac și copiat într-un zbornic în 1441).
panegiric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)panegíric s. n.,
pl. panegíricepanegiric (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)panegiric n.
1. discurs public făcut în lauda cuiva;
2. elogiu excesiv.