pandemoniŭ - explicat in DEX

pandemoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PANDEMÓNIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. paademonio.

pandemoniu (Dicționar de neologisme, 1986)
PANDEMÓNIU s.n. (Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron. -niu. / < fr. pandémonium, cf. gr. pas – tot, daimon – demon].

pandemoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PANDEMÓNIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr. pandémonium)

pandemoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pandemóniu (livr.) [niu pron. niu] s. n., art. pandemóniul

pandemoniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pandemoniu n. 1. loc închipuit unde se crede că s´adună demonii; 2. fig. reunire de oameni adunați spre a face rău; 3. adunare sgomotoasă: învățații pandemoniului nostru literar NEGR.

pandemoniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*pandemóniŭ n. (format de poetu englez Milton [1674] d. vgr. pân, tot, și daimon, demon, drac, ca să numească locu unde fusese alungațĭ îngeriĭ rebelĭ). Capitala ĭaduluĭ, locu de adunare al dracilor. Fig. Iron. Adunare de oamenĭ răĭ. Adunare în general: pandemoniu uneĭ reviste.