pandemoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PANDEMÓNIU s. n. (
Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦
Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din
fr. pandémonium, it. paademonio.pandemoniu (Dicționar de neologisme, 1986)PANDEMÓNIU s.n. (
Mit.) Loc imaginar situat în infern, unde se presupunea că se adună demonii; adunarea, sfatul demonilor. ♦ (
Fig.) Adunare de bandiți, de oameni răi, de scelerați. [Pron.
-niu. / < fr.
pandémonium, cf. gr.
pas – tot,
daimon – demon].
pandemoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PANDEMÓNIU s. n. 1. (mit.) loc imaginar în infern, unde se presupune că se adună demonii. 2. (fig.) adunare de bandiți, de oameni răi, scelerați. (< fr.
pandémonium)
pandemoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pandemóniu (
livr.) [
niu pron. niu]
s. n.,
art. pandemóniulpandemoniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pandemoniu n.
1. loc închipuit unde se crede că s´adună demonii;
2. fig. reunire de oameni adunați spre a face rău;
3. adunare sgomotoasă:
învățații pandemoniului nostru literar NEGR.
pandemoniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*pandemóniŭ n. (format de poetu englez Milton [1674] d. vgr.
pân, tot, și
daimon, demon, drac, ca să numească locu unde fusese alungațĭ îngeriĭ rebelĭ). Capitala ĭaduluĭ, locu de adunare al dracilor.
Fig. Iron. Adunare de oamenĭ răĭ. Adunare în general:
pandemoniu uneĭ reviste.