paleocreștin - explicat in DEX

paleocreștin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PALEOCREȘTÍN, -Ă, paleocreștini, -e, adj. Vechi creștin. [Pr.: -le-o-] – Paleo- + creștin.

paleocreștin (Dicționar de neologisme, 1986)
PALEOCREȘTÍN, -Ă adj. Referitor la vechiul creștinism (al primilor creștini, din primele secole); creștinism antic. ◊ Artă paleocreștină = arta primilor creștini, dezvoltată în Occident, ale cărei forme, dovedind legături profunde cu arta de tradiție elenistică (picturi de un caracter relativ rudimentar, cu scene și motive pătrunse de un întreg simbolism), au persistat în Imperiul roman de apus până în sec. VII. [După it. paleocristiano, fr. paléochrétien].

paleocreștin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PALEOCREȘTÍN, -Ă adj. referitor la începuturile creștinismului. ♦ artă ~ă = arta primilor creștini, dezvoltată în Occident, ale cărei forme dovedesc legături profunde cu arta de tradiție elenistică (picturi relativ rudimentare, scene și motive pătrunse de un întreg simbolism). (după fr. paléochrétien)

paleocreștin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PALEOCREȘTÍN, -Ă (‹ paleo- + creștin) adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Creștin) de la începuturile creștinismului. 2. Adj. Arta p. = denumire dată artei vechi creștine, dezvoltată pe terit. Imp. Roman până în sec. 4 (când, după edictul din 313 de la Milano, creștinismul a fost declarat religie de stat). Dezvoltată atât în Europa – mai ales în Italia – cât și în Egipt, Asia Mică și în Siria, a.p. s-a caracterizat la început prin amenajarea de catacombe (al căror tip a fost preluat de la păgâni) și prin cioplirea în piatră a sarcofagelor, de obicei decorate cu simboluri și inscripții creștine (ex. sarcofagul de la Lateran, care combină teme din „Vechiul” și „Noul Testament”, cu detalii bucolice de viață zilnică). O dată cu oficializarea creștinismului s-au construit biserici de tip bazilical, cristalizându-se tipul arhitectonic al bazilicilor creștine. Specifice a.p. sunt și creațiile din domeniul frescei și mozaicului. Picturile murale, cu o iconografie prelucrată inițial din alte religii, au fost adaptate nevoilor creștinismului; de obicei ele sunt compoziții simple, figurative, reprezentând peisaje sau animale și având un sens simbolic (ex. porumbelul, păunul, Phoenix-ul, peștele, mielul) ori obiecte ca farul, corabia, crucea ansată. La sfârșitul sec. 2 apar și scene inopinate din „Vechiul Testament” (ex. „Jertfa lui Avraam” și „Povestea lui Iona”, din cimitirul San Callistro).

paleocreștin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PALEOCREȘTÍN, -Ă (‹ paleo- + creștin) adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Creștin) de la începuturile creștinismului. 2. Adj. Arta p. = denumire dată artei vechi creștine, dezvoltată pe terit. Imp. Roman până în sec. 4 (când, după edictul din 313 de la Milano, creștinismul a fost declarat religie de stat). Dezvoltată atât în Europa – mai ales în Italia – cât și în Egipt, Asia Mică și în Siria, a.p. s-a caracterizat la început prin amenajarea de catacombe (al căror tip a fost preluat de la păgâni) și prin cioplirea în piatră a sarcofagelor, de obicei decorate cu simboluri și inscripții creștine (ex. sarcofagul de la Lateran, care combină teme din „Vechiul” și „Noul Testament”, cu detalii bucolice de viață zilnică). O dată cu oficializarea creștinismului s-au construit biserici de tip bazilical, cristalizându-se tipul arhitectonic al bazilicilor creștine. Specifice a.p. sunt și creațiile din domeniul frescei și mozaicului. Picturile murale, cu o iconografie prelucrată inițial din alte religii, au fost adaptate nevoilor creștinismului; de obicei ele sunt compoziții simple, figurative reprezentând peisaje sau animale și având un sens simbolic (ex. porumbelul, păunul, Phoenix-ul, peștele, mielul) ori obiecte ca farul, corabia, crucea ansată. La sfârșitul sec. 2 apar și scene inopinate din „Vechiul Testament” (ex. „Jertfa lui Avraam” și „Povestea lui Iona” din cimitirul San Callistro).

paleocreștin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
paleocreștín (-le-o-creș-) adj. m., pl. paleocreștíni; f. paleocreștínă, pl. paleocreștíne

paleocreștin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PALEOCREȘTÍN, -Ă, paleocreștini, -e, adj. Creștin de la începuturile creștinismului. [Pr.: -le-o-] — Paleo- + creștin.