palanchin - explicat in DEX

palanchin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PALANCHÍN, palanchine, s. n. (Rar) Lectică. – Din fr. palanquin.

palanchin (Dicționar de neologisme, 1986)
PALANCHÍN s.n. 1. Litieră, lectică (în Orient). 2. Țesătură de mătase asemănătoare cu cașmirul. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. palanquin].

palanchin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PALANCHÍN s. n. 1. lectică. 2. țesătură de mătase asemănătoare cu cașmirul. (< fr. palanquin)

palanchin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*palanchín n., pl. e (fr. palanquin, d. pg. palanquim, rudă cu scr. palyanka). În extremu Orient, scaun, lectică saŭ hamac purtat de oamenĭ.

palanchin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
palanchín s. n., pl. palanchíne

palanchin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
palanchin n. 1. un fel de litieră obișnuită în India; 2. scaun portativ.

palanchin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PALANCHÍN, palanchine, s. n. (în Orient) Lectică. — Din fr. palanquin.