paladin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PALADÍN, paladini, s. m. (În evul mediu, în Europa apuseană) Nobil slujitor la palatul unor regi;
p. ext. cavaler rătăcitor din evul mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦
Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. – Din
fr. paladin, it. paladino.paladin (Dicționar de neologisme, 1986)PALADÍN s.m. Nobil care slujește la palatul regal. V.
palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (
Fig.) Voinic, om îndrăzneț, animat de sentimente cavalerești. [Cf. fr.
paladin, it.
paladino < lat.
palatinus].
paladin (Marele dicționar de neologisme, 2000)PALADÍN s. m. 1. nobil care slujește la palatul regal; (p. ext.) cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. 2. (fig.) om curajos, îndrăzneț, cavaler (II, 1). (< fr.
paladin, it.
paladino)
paladin (Dicționaru limbii românești, 1939)*paladín m. (fr.
paladin, d. it.
paladíno, care vine d. lat.
palatinus. V.
palatin). Senior din suita luĭ Carol cel Mare:
Roland era tipu paladinuluĭ. Cavaler medieval care umbla după aventurĭ.
Fig. Om viteaz și leal.
paladin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)paladín s. m.,
pl. paladínipaladin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)paladin m. cavaler rătăcitor.
paladin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PALADÍN, paladini, s. m. (în Evul Mediu, în Europa Apuseană) Nume dat legendarilor tovarăși de arme ai lui Carol cel Mare sau ai regelui Arthur;
p. ext. cavaler rătăcitor din Evul Mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦
Fig. Bărbat voinic, îndrăzneț, însuflețit de sentimente cavalerești. — Din
fr. paladin, it. paladino.