paic - explicat in DEX

paic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAÍC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor țărilor românești. – Din tc. peyk.

paic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
paíc (paíci), s. m. – 1. Ușier, portar. – 2. Gardă de corp, garda personală a domnitorului, formată din boieri tineri. – Var. peic. Tc. (per.) peik (Șeineanu, II, 95; Loebel 72; Lokotsch 1688). Sec. XVIII, înv.

paic (Dicționaru limbii românești, 1939)
paíc și peíc (turc. peĭk [d. pers. paĭk]; pol. pajok, pajuk, sîrb. peik). Vechĭ. Curier pedestru, aprod, ușier care făcea parte din garda domnuluĭ: paiciĭ eraŭ supt [!] comanda unuĭ vătav. V. aprod și paj.

paic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
paíc s. m., pl. paíci

paic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
paic (peic) m. od. gardă domnească (comandată de Vătavul de paici): paicii slujiau lângă Domn și erau încinși cu brâne de argint BĂLC. [Turc. PEÏK, PAÏK, mesager].

paic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PAÍC, paici, s. m. Soldat din garda personală a sultanului sau a domnilor Țărilor Române. — Din tc. peyk.