paharnic - explicat in DEX

paharnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAHÁRNIC, paharnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (Înv. și reg.) Cel care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. – Pahar + suf. -nic.

paharnic (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
paharnic, paharnici s. m. (glum.) bețiv.

paharnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
pahárnic m. (vsl. pe- și paharĭnikŭ). În vechime, unu din ceĭ șapte marĭ boĭerĭ de divan care la început turma domnuluĭ vin la sărbărĭ [!] și gusta el întîĭ. Pe urmă, boĭer maĭ mic. În cele din urmă, simplu titlu onorific. – V. cupar.

paharnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pahárnic s. m., pl. pahárnici

paharnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
paharnic m. (Marele) mare boier de divan, având la început însărcinarea de a turna Domnului vinul pe care îl gusta el întâiu, apoi boier de clasa a doua și în cele din urmă simplu titlu onorific. [Slav. PAHARĬNIKŬ]. V. cupar.

paharnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PAHÁRNIC, paharnici, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Titlu dat boierului de la curtea domnilor români care avea grijă de băutura domnului, iar în împrejurări deosebite sau la sărbători îl servea personal pe domn, gustând băutura înaintea acestuia pentru a se convinge că nu este otrăvită; boier care avea acest titlu; ceașnic. ♦ (înv. și reg.) Persoană care toarnă băutura în pahare la diferite ocazii. — Pahar + suf. -nic.