pahar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau mărimi, din care se bea apă sau alte lichide;
p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊
Pahar dulce (sau
de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊
Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊
Loc. adv. La un pahar de (sau
cu)
vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură
p. ext. la chef, la petrecere. ◊
Expr. A fi sau
a ține etc. (ceva) (
ca un)
pahar = a fi sau a ține foarte curat.
2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊
Expr. A i se umple (cuiva)
paharul sau a(
-i)
fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc.
3. (
Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [
Var.: (
înv. și
reg.)
păhár s. n.] – Din
magh. pohár, scr. pehar.pahar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pahár (paháre), s. n. – Vas de băut, cupă.
Sl. (
sb.,
cr.,
slov.)
pehar (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238),
cf. alb. pehar, ceh.,
rut.,
mag. pohár. –
Der. paharnic, s. m. (cupar, ceașnic; strîngător de impozite de la cîrciumi);
mare paharnic, s. m. (boier care avea grijă de băutura domnului; boiernaș din
Mold. care era în același timp pîrcălab de Cotnari și de Hîrlău), din
sl. pachariniku (Drăganu,
Dacor., VI, 247; mai puțin probabilă
der. din
mag. pohárnok, propusă de L. Treml,
Hung. Jb., IX, 282);
păhărnicească, s. f. (nevastă de paharnic);
păhărnicel, s. m. (slujbaș la crama domnească);
păhărnicie, s. f. (slujba de paharnic;
înv., impozit, dreptul de cîrciumă);
păhăruț, s. m. (lăcrimioară, Convallaria maialis). – Din
rom. provin
bg. pahar (Capidan,
Raporturile, 223) și
bg. din
Trans. paharo (Miklosich,
Bulg., 129).
pahar (Dicționaru limbii românești, 1939)pahár n., pl.
e (rut.
pohar, puhar, pugar, pol.
puhar, puchar, ceh.
pohár, sîrb.
pehar, bg.
pahar, ung.
pohár, care se reduc la germ.
pëchar, bëchar, ngerm.
becher, de unde și it.
bicchiere). Vas de sticlă (maĭ rar de metal orĭ de lemn) din care se bea apă, vin, bere, ceaĭ, lapte:
un pahar de cristal, un pahar de (pentru)
vin. Conținutu acestuĭ vas:
am băut un pahar de vin (greșit
cu vin). V.
ceașcă, cupă, pocal.pahar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pahár s. n.,
pl. pahárepahar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pahar n.
1. vas de băut de sticlă;
2. ceea ce conține:
a băut trei pahare; 3. Med. pop. ventuză:
a pune cuiva pahare. [Rut. POHAR].
pahar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PAHÁR, pahare, s. n. 1. Vas de sticlă, de metal, de material plastic etc., de diferite forme ori mărimi, din care se bea apă sau alte lichide;
p. ext. conținutul unui asemenea vas; vasul împreună cu conținutul. ◊
Pahar dulce (sau
de dar) = pahar de vin sau de țuică (îndulcit cu miere), care se oferă oaspeților la nuntă și pentru care aceștia dăruiesc mirilor bani. ◊
Loc. adj. Bun de pahar = care obișnuiește să bea băuturi alcoolice; care rezistă la băutură. ◊
Loc. adv. La un pahar de (sau
cu)
vin = în timp ce bea (împreună cu alții), la băutură;
p. ext. la chef, la petrecere. ◊
Expr. A fi sau
a ține etc. (ceva) (ca
un)
pahar = a fi sau a ține foarte curat.
2. Fig. Necaz, suferință, durere, chin. ◊
Expr. A i se umple (cuiva)
paharul sau
a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferințe morale, a nu mai putea suporta durerea, suferința etc.
3. (
Pop.) Ventuză (pentru bolnavi). [
Var.: (
înv. și
reg.)
păhár s. n.] — Din
magh. pohár, sb. pehar.