pădureț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (
1); nealtoit;
p. ext. cu gust acru, astringent. ◊
Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva)
ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi.
2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦
Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. –
Pădure +
suf. -eț.