ozon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OZÓN s. n. Corp gazos de culoare albăstruie, cu miros caracteristic, a cărui moleculă se compune din trei atomi de oxigen, care se găsește în natură sau se poate obține prin descărcări electrice în aer și este folosit ca antiseptic și la sinteze organice. – Din
fr. ozone.ozon (Dicționar de neologisme, 1986)OZÓN s.n. Formă alotropică a oxigenului, prezentată ca un gaz albăstrui cu miros puternic, care se găsește în atmosferă sau se obține prin descărcări electrice în aer. [< fr.
ozone, cf. gr.
ozein – a avea miros].
ozon (Marele dicționar de neologisme, 2000)OZÓN s. n. gaz cu miros puternic, albăstrui, stare alotropică a oxigenului, care se găsește în atmosferă sau care se obține prin descărcări electrice în aer. (< fr.
ozone)
ozon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OZÓN (‹
fr. {i}; {s}
gr. ozon „mirositor”)
s. n. Formă alotropică a oxigenului, care conține trei atomi de oxigen în moleculă. Gaz cu miros caracteristic, foarte toxic, de culoare albăstruie. Agent oxidant puternic; ia naștere din oxigen, prin acțiunea descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete. Se folosește ca antiseptic și în sinteze organice. În atmosfera joasă (
troposferă),
o. apare și ca urmare a activității industriale (inclusiv ca un component al
smogului fotochimic), având acțiunea poluantă; contribuie și la amplificarea efectului de seră. În atmosfera înaltă (
stratosferă), este concentrat între 15 și 55 km înălțime (cu densitate mai mare între 20 și 35 km), formând „stratul de ozon” sau
ozonosfera, cu rol important în structura termică a atmosferei și în protejarea vieții pe pământ, deoarece reține o parte din radiația solară ultravioletă. În prezent se observă o diminuare a concentrației
o. în unele perioade ale anului, în zonele polare și chiar la latitudini medii (supranumită „gaură în stratul de ozon”), atribuită în principal acțiunii unor substanțe volatile rezultate din activitatea antropică: oxizi de azot, compuși ai clorului (îndeosebi clorofloururi de carbon) și ai bromului etc. S-au stabilit pe plan mondial o serie de măsuri pentru reducerea emisiilor acestor gaze (prin protocolul de la Montreal, sin 1987, la care s-au adăugat ulterior diverse alte reglementări).
ozon (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OZON, Titus (1925-1996,
n. București), fotbalist român. Unul dintre jucătorii de legendă ai fotbalului românesc, s-a remarcat prin driblingul derutant și eficiența paselor. Golgeterul Diviziei A în 1952 și 1955. Selecționat de 22 de ori în naționala României.
ozon (Dicționaru limbii românești, 1939)*ozón n. (d. vgr.
ózo, miros, emit miros).
Chim. Oxigen cu treĭ atomĭ în moleculă în loc de doĭ. Acest gaz, în mică cantitate, pare incolor; dar văzut în mare cantitate, e de un albastru foarte frumos, și luĭ i se datorește coloarea [!] ceruluĭ. Această coloare albastră a luĭ se poate constata și privindu-l într´un tub lung de 2 metri. Are un miros pătrunzător care pare că-țĭ dă vĭață; 0ǀ100,000 din el în atmosferă, se simte după miros. În aeru de munte e maĭ mult ozon decît la șes. Puterea luĭ de oxidare e mult maĭ mare de cît a oxigenuluĭ ordinar. A fost descoperit la 1840 de Schönbein, profesor la universitatea din Basel (Elveția). Becquerel și Frémy aŭ probat că e o stare alotropică a oxigenuluĭ. La 0 grade oxigenu ozonizat comprimat încet pînă la 75 de atmosfere devine albastru indigo.
ozon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ozón s. n.;
simb. O3ozon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ozon m. oxigen condensat prin electricitate; are un miros particular ce se simte după căderea fulgerului.