oximoron (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OXIMORÓN, oximorone, s. n. Figură de stil care exprimă o ironie subtilă sau un adevăr usturător sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. – Din
fr. oxymoron.oximoron (Dicționar de neologisme, 1986)OXIMORÓN s.n. Procedeu stilistic care constă în a uni două cuvinte în aparență contradictorii (de ex.
tăcere elocventă) pentru a da expresiei un caracter neașteptat. [Pl.
-one. / < fr.
oxymoron, cf.
oxys – deștept,
moros – prost].
oximoron (Marele dicționar de neologisme, 2000)OXIMORÓN s. n. figură de stil constând în a îmbina două cuvinte în aparență contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturător. (< fr., gr.
oxymoron)
oximoron (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oximorón s. n.,
pl. oximoroáne