ostoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (
Înv. și
pop.)
1. Refl. și
tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma.
2. Intranz. și
refl. A înceta, a se opri; a se termina. [
Var.:
ostoiá vb. I] – Din
sl. ustojati.ostoi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ostói s.n. (reg.) liniștire, astâmpăr, potolire.
ostoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ostoí (ostoiésc, ostoít), vb. – A calma, a liniști. –
Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati „a domina” (Miklosich,
Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). –
Der. ostoi, s. n. (odihnă, răgaz), deverbal construit modern.
ostoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostoí (a ~) (
înv.,
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. ostoiésc, imperf. 3
sg. ostoiá; conj. prez. 3
să ostoiáscăostoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostoì v. V.
osteì: negru-mi ostoia, de spume mă curăța POP.
ostoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ostóĭ n., pl. inuz.
oaĭe saŭ
urĭ. Vest. Potolire, alinare.