osteneală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. (
Înv. și
pop.)
1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊
Expr. (A fi) rupt (sau
frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit.
2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊
Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. –
Osteni +
suf. -eală.osteneală (Dicționaru limbii românești, 1939)osteneálă f., pl.
elĭ și (vechĭ)
ele. Starea celuĭ ostenit, oboseală:
nu maĭ pot merge de osteneală. Dificultate, greutate, muncă:
după (saŭ
cu)
multă osteneală (saŭ
ostenelĭ),
am reușit. A-țĭ da osteneală să (fr.
se donner la peine de), a te sili să (facĭ ceva).
osteneală (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)osteneálă, osteneli, s.f. – (înv.) Oboseală, istovire: “Să-mi dai o cupă de zin, / Să o beau pe osteneală” (Papahagi 1925: 187). – Din osteni “a obosi” + -eală.
osteneală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)osteneálă s. f.,
g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéliosteneală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)osteneală f.
1. slăbire ce urmează după o muncă grea sau după o treabă anevoioasă;
2. lucrare penibilă.