ospeție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSPEȚÍE, (
2)
ospeții, s. f. 1. Primire bună, ospitalitate.
2. (Rar) Ospăț. –
Oaspete +
suf. -ie.ospeție (Dicționaru limbii românești, 1939)ospețíe f. Ospătare (primire de oasăețĭ). Calitatea de oaspete. V.
musafirlîc.ospeție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ospețíe (
pop.)
s. f.,
art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe)
pl. ospețíi, art. ospețíileospeție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ospeție f. ospitalitate:
unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind AL.