osebit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSEBÍT, -Ă, osebiți, -te, adj. (
Înv. și
pop.)
1. Deosebit, diferit. ◊
Loc. prep. Osebit de... = în afară de..., pe lângă.
2. Care iese din comun; ales, remarcabil;
p. ext. foarte mare. –
V. osebi.