osebire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSEBÍRE, osebiri, s. f. (
Înv. și
pop.) Acțiunea de
a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență;
p. ext. inegalitate. ◊
Loc. adv. Fără osebire =
a) fără excepție, fără deosebire;
b) întocmai, identic, exact.
Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. –
V. osebi.osebire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)osebíre (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. osebírii; pl. osebíri