orbeca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORBECÁ, órbec, vb. I.
Intranz. (
Înv. și
reg.) A orbecăi. – Din
orb2.orbeca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orbecá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
órbecăorbecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orbecà v. a umbla pipăind. [Derivat din
orb].