oral - explicat in DEX

oral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, din gură în gură. ♦ Care se face verbal, prin viu grai, care caracterizează graiul viu, vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = fel de exprimare în scris care imită naturalețea exprimării prin viu grai. – Din fr. oral.

oral (Dicționar de neologisme, 1986)
ORÁL, -Ă adj. 1. Transmis prin viu grai, verbal; din gură în gură. ♦ (și s.n.; despre examene, probe) Care se face verbal; care caracterizează limba vorbită, vorbirea. ♦ Stil oral = manieră de exprimare scrisă care imită exprimarea prin viu grai. 2. Sunet oral = sunet la pronunțarea căruia aerul trece numai prin gură. 3. Care se administrează pe cale bucală. [< fr. oral, it. orale, cf. lat. os, oris – gură].

oral (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ORÁL, -Ă adj. 1. care se transmite prin viu grai. ◊ (despre examene, probe; și s. n.) care se face verbal. ◊ care caracterizează limba vorbită, vorbirea. ♦ stil ~ = manieră de exprimare scrisă care imită exprimarea prin viu grai. 2. sunet ~ = sunet la pronunțarea căruia aerul trece numai prin gură. 3. cavitate ~ă = gură. 4. (despre medicamente) care se administrează pe cale bucală. (< fr. oral)

oral (Dicționaru limbii românești, 1939)
*orál, -ă adj. (fr. oral, d. lat. os, oris, gură, și suf. -al. V. oracul, orator). Din gură, verbal: promisiune, tradițiune orală, examin [!] oral (în opoz. cu scris). Adv. În mod oral: a răspunde oral. V. bucal.

oral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
orál¹ (referitor la gură, prin viu grai) adj. m., pl. oráli; f. orálă, pl. orále

oral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!orál² (tip de examen) s. n., pl. orále

oral (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
oral a. 1. care trece din gură în gură; nescris: tradițiune orală; 2. zis sau făcut din viul graiu: învățământ oral; examen oral, care consistă numai în întrebări, în opozițiune cu examenul scris.