oracol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÁCOL, oracole, s. n. (În antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit unor credințe, anumite divinități îl dădeau celor veniți să le consulte pentru a cunoaște viitorul; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul unde se făceau aceste profeții. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; sentință cu caracter infailibil;
p. ext. persoană care dă această hotărâre. ◊
Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [
Var.:
orácul s. n.] – Din
lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle.oracol (Dicționar de neologisme, 1986)ORÁCOL s.n. 1. Răspuns al unei divinități la întrebările adresate de obicei prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; (
p. ext.) răspunsul obținut; prezicere, prevestire, profeție. ♦ Loc unde se făceau prezicerile.
2. Persoană despre care se credea că poate prevesti viitorul. ♦ Hotărâre dată de o persoană cu autoritate; (
p. ext.) cel care dă această hotărâre. [Var.
oracul s.n. / < lat.
oraculum, cf. it.
oracolo].
oracol (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat.
oraculum, it.
oracolo, fr.
oracle)
oracol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orácol (orácole), s. n. – Prezicere, profeție.
It. oracolo.oracol (Dicționar de argou al limbii române, 2007)oracol, oracole s. n. (șc.) caiet cu un chestionar privind gusturile în materie de muzică, film etc., la care răspund colegii de clasă, prietenii etc.
oracol (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ORÁCOL (‹
fr.,
it.;
lat. oraculum „profeție”)
s. n. Răspuns profetic pe care, potrivit credinței vechilor greci, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se culegeau și se interpretau aceste profeții (
ex. o. lui Apolo din Delfi, unde oficia preoteasa Pitia;
o. lui Zeus din Dodona, unde preoții care oficiau spuneau că aud voința zeilor din foșnetul frunzelor unui stejar bătrân; la romani
o. de la Cumae și Praeneste);
p. ext. persoană care face aceste profeții. ◊
Expr. A vorbi ca un oracol = a vorbi sentențios și enigmatic. ♦ (În Biblie) Voință a lui Dumnezeu anunțată de profeți.
oracol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orácol s. n.,
pl. orácoleoracol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oracol n.
1. răspuns ce păgânii își închipuiau că primesc dela zeii lor:
oracolul lui Apollon; 2. divinitatea însăș care da oracole:
a consulta oracolul; 3. deciziune sentențioasă;
4. fig. persoană ale cării deciziuni fac autoritate:
e oracolul științei.