optativ - explicat in DEX

optativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. Care exprimă o dorință. ◊ (Gram.) Mod optativ (și substantivat, n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din fr. optatif, lat. optativus.

optativ (Dicționar de neologisme, 1986)
OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].

optativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OPTATÍV, -Ă I. adj. care exprimă o dorință. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o acțiune, o stare a cărei realizare este dorită. II. s. n. mod verbal care exprimă o acțiune dorită. (< fr. optatif, lat. optativus)

optativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*optatív, -ă adj. (lat. optativus, d. optare, a dori. V. optez). Care exprimă o dorință: modu optativ, fórmulă optativă. Gram. S. n., pl. e. Modu care arată dorința, ca: aș vrea, aș fi vrut.

optativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
optatív¹ adj. m., pl. optatívi; f. optatívă, pl. optatíve

optativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
optatív² s. n., pl. optatíve

optativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
optativ n. Gram. mod ce exprimă o dorință: aș pleca, de ar da D-zeu !