oponent - explicat in DEX

oponent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OPONÉNT, -Ă, oponenți, -te, s. m. și f. Persoană care își exercită dreptul de opoziție; opozant. – Din germ. Opponent.

oponent (Dicționar de neologisme, 1986)
OPONÉNT s.m. Cel care face opoziție; opozant. [Pl. -nți. / cf. germ. Opponent, it. opponente].

oponent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OPONÉNT, -Ă s. m. f. cel care face opoziție; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente)

oponent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*oponént, -ă adj. și s. (lat. oppónens, -éntis. V. ex-ponent). Care opune. Care face opozițiune, care se opune uneĭ sentențe [!] judiciare. Care face parte din partidu opozițiuniĭ.

oponent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
oponént s. m., pl. oponénți

oponent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
oponent a. și m. 1. Jur. care s´opune unei sentințe, care face opozițiune; 2. care s´opune unei măsuri, care combate o opiniune.