opercul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPÉRCUL, opercule, s. n. Fiecare dintre plăcile osoase care acoperă deschiderea branhială la unele specii de pești. ♦ Căpăcel care astupă gura cochiliei la unii melci. – Din
fr. opercule, lat. operculum.opercul (Dicționar de neologisme, 1986)OPÉRCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (
Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl.
-le, (s.m.)
-li. / < fr.
opercule, cf. lat.
operculum].
opercul (Marele dicționar de neologisme, 2000)OPÉRCUL s. n. 1. membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. 2. organ care închide scoica anumitor moluște. 3. strat subțire care închide celulele larvelor albinelor. 4. (bot.) căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. (< fr.
opercule, lat.
operculum)
opercul (Dicționaru limbii românești, 1939)*opércul n., pl.
e (lat.
opérculum, d.
operire, a închide, a acoperi. V.
acoper [!]).
Șt. nat. Căpăcelu care acopere celulele albinelor. O membrană de la nările păsărilor. O pĭesă păreche [!] mobilă care acopere branchiile [!] la peștĭ. O pĭesă de materie translucidă ca a cornuluĭ și care servește moluscelor gasteropode să-șĭ închidă scoĭca. V.
capac.opercul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)opércul s. n.,
pl. opércule