omagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său.
2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊
Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din
it. omaggio.omagiu (Dicționar de neologisme, 1986)OMÁGIU s.n. 1. Jurământ de credință făcut de un vasal seniorului său; raport dintre vasal și senior; supunere către suzeran.
2. Semn de respect, de admirație pentru cineva. [Pron.
-giu, pl.
-ii, var.
omaj s.n. / < lat.
homagium, it.
omaggio, cf. fr.
hommage].
omagiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)OMÁGIU s. n. 1. (în evul mediu) jurământ de credință și de supunere făcut de un vasal către suzeranul său. 2. manifestare a credinței, respectului, admirației față de cineva. (< lat.
homagium, it.
omaggio, fr.
hommage)
omagiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)omágiu (omágii), s. n. – Manifestare de respect; prinos, ofrandă.
It. omaggio. –
Der. omagia, vb. (a aduce omagiu);
omagial, adj. (de omagiu).
omagiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)omagiu, omagii s. n. (pub., peior.) lucrare sau manifestare pseudoartistică de preamărire a familiei Ceaușescu.
omagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omágiu [
giu pron. giu]
s. n.,
art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)omagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)omagiu n.
1. îndatorirea vasalului către suzeranul său;
2. fig. supunere, respect:
a prezenta omagiile sale; 3. dar respectuos, ofrandă:
omagiu de recunoștință (= fr.
hommage).