oiță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui
oaie; oișoară, oițică.
2. (La
pl.) Numele a trei plante erbacee:
a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase
(Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară
(Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. –
Oaie +
suf. -iță.oiță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)oiță, oițe s. f. (dim.) femeie naivă / credulă / ușor de păcălit.
oiță (Dicționaru limbii românești, 1939)oíță f., pl.
e. Oaĭe mică. Numele uneĭ păsărele care cam seamănă cu vrabia, dar are niște puf la cap și e ceva maĭ mare. Numele maĭ multor felurĭ de anemonă.
oiță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oíță s. f.,
g.-d. art. oíței; pl. oíțeoiță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oiță f.
1. oaie tânără;
2. nouraș aducător de ploaie (după albeața sa);
3. Bot. specie de anemonă (e albă ca oița);
4. Zool. scatiu
(Fringilla).