ogar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊
Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză.
(Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din
magh. agár.