ogar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OGÁR, ogari, s. m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊
Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză.
(Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din
magh. agár.ogar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ogár (ogári), s. m. – Cîine de vînătoare iute la fugă.
Sl.,
cf. bg.,
sb.,
cr.,
pol. ogar (Miklosich,
Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56),
sl. zagaru, mag. agár. –
Der. ogaratic (
var. ogoratic),
adj. (cu corpul asemănător celui de ogar);
ogarcă, s. f. (femela ogarului);
ogărește, adv. (ca un ogar);
ogărime, s. f. (haită de ogari);
ogarnic, adj. (asemănător ogarului).
ogar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OGÁR (‹
magh.)
s. m. Grupă de rase de câini de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, svelt și subțire, cu picioarele lungi, foarte iute. Printre cele mai cunoscute rase din această grupă se numără:
o. cenușiu englez (
greyhound),
o. afgan,
o. rusesc (
barzoi),
o. irlandez (
irish wolfhound),
o. pitic englez (
whippet) și
o. maghiar. În prezent, în multe țări (inclusiv în România) vânătoarea cu ogari este interzisă considerându-se că lasă prea puține șanse vânatului, câinii din această grupă fiind folosiți mai mult pentru curse sau ca animale de companie.
ogar (Dicționaru limbii românești, 1939)ogár m. (vsl.
ogarŭ, un cîne [!] de vînat, pol.
ogar, ogarz, sîrb.
ogar; vsl.
zagarŭ, un cîne de vînat, ngr.
zagári, d. turc.
zaghar, copoĭ). Un fel de cîne de vînat (foarte supțire [!] și ĭute la fugă) cu care se prind ĭepurĭ.
Nicĭ cîne, nicĭ ogar, nicĭ una, nicĭ alta din ceĭa ce ar trebui să fie cineva. – Fem.
ogarcă saŭ
ogăroaĭcă, pl.
e.ogar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ogár s. m.,
pl. ogáriogar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ogar m. câine de vânătoare, înalt și subțire, cel mai iute la fugă. [Slav. OGARŬ].