ocniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (
Pop.)
1. Diminutiv al lui
ocnă (
1).
2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri.
3. Groapă adâncă; hrubă.
4. (
Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [
Pl. și:
ocniți] –
Ocnă +
suf. -iță.