ocluziune - explicat in DEX

ocluziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = boală care constă în oprirea sau întreruperea circulației materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion.

ocluziune (Dicționar de neologisme, 1986)
OCLUZIÚNE s.f. 1. (Rar) Închidere; faptul de a închide. ♦ (Med.) Astupare, închidere a unui orificiu sau a unui canal; obstrucție (1). 2. Închidere a canalului vorbitor într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. Ocluziunea ciclonilor = trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție. 4. Bulă de gaz rămasă într-o piesă de metal după turnare. [Pron. -zi-u-, var. ocluzie, oclusiune s.f. / cf. fr. occlusion < lat. occludere – a închide].

ocluziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OCLUZIÚNE s. f. 1. închidere, astupare a unui orificiu, a unui canal; obstrucție (1). ♦ ~ intestinală = oprirea, întreruperea tranzitului intestinal. ◊ închidere a canalului fonator într-un anumit punct al lui în timpul pronunțării unei consoane. 3. (met.) stadiul final al evoluției unui ciclon. 3. bulă de gaz într-o piesă de metal după turnare. (< fr. occlusion, lat. occlussio)

ocluziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni

ocluziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, — Var.: oclúzie s. f.] — Din fr. occlusion.