ocluzie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCLÚZIE s. f. v. ocluziune.ocluzie (Dicționar de neologisme, 1986)OCLÚZIE s.f. v.
ocluziune.
ocluzie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OCLÚZIE (OCLUZIÚNE) (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. (
TEHN.) Închidere sau astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă.
2. (
METAL.) Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia.
3. (
MED.) Obstrucție (
1). ◊
O. intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă sau progresivă, a tranzitului intestinal. Poate fi de natură mecanică (obstrucție sau compresie) ori de natură funcțională (spasm intestinal sau paralizia musculaturii intestinale).
Sin. ileus. 4. (
LINGV.) Mișcare articulatorie, constând în închiderea canalului fonator, având ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer; la consoanele oclusive,
o. este urmată de o explozie.
5. (
METEOR.)
Ocluzia ciclonilor = proces de trecere a ciclonului mobil în stadiul final de evoluție, prin unirea frontului rece cu cel cald, lichidarea frontului cald prin umplerea întregului ciclon cu aer rece și deplasarea aerului rece cu cel cald spre păturile înalte ale atmosferei. ◊
O. orografică = fenomen de separare în două ramuri a unei mase de aer rece care întâlnește în deplasarea ei un obstacol (masiv muntos).
ocluzie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*oclúzie (~ intestinală) (o-clu-zi-e) s. f.,
art. oclúzia (-zi-a), g.-d. art. oclúziei; pl. oclúzii, art. oclúziile (-zi-i-)ocluzie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCLÚZIE s. f. v. ocluziune.