nunțiatură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță.
2. Funcția de nunțiu. [
Pr.:
-ți-a Var.:
nunciatură s. f.] – Din
it. nunziatura.nunțiatură (Dicționar de neologisme, 1986)NUNȚIATÚRĂ s.f. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ♦ Localul acestei reprezentanțe. ♦ Calitate, funcție de nunțiu. [Pron.
-ți-a-, var.
nunciatură s.f. / < germ.
Nuntiatur, it.
nunziatura].
nunțiatură (Marele dicționar de neologisme, 2000)NUNȚIATÚRĂ s. f. reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină. ◊ funcția nunțiului. (< it.
nunziatura)
nunțiatură (Dicționaru limbii românești, 1939)* nunțiatúră f., pl.
ĭ (it.
nunziatura). Demnitatea de nunțiŭ. – Fals
nunciatură.nunțiatură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nunțiatúră (-ți-a-) s. f.,
g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri