nun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și
f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la
pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. –
Lat. nonnus.nun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nun (núni), s. m. – Naș de nuntă. –
Mr.,
megl. nun. Lat. nonnus (Pușcariu 1207; Meyer-Lübke,
Mitt. Wien, 5; REW 5817),
cf. alb. nun (Philippide, II, 649),
ngr. νουνός „naș”,
v. sard. nonnu „naș” (Atzori 246), apul.
nunnu „naș”,
it. nonno „bunic”.
Der. din
ngr. (Cihac, II, 679; Roesler 573) e mai puțin probabilă.
Der. nună, s. f. (nașă de nuntă);
nunească, s. f. (dans tipic de nuntă);
nunaș, s. m. (
Trans., Banat, naș de nuntă);
nănaș, s. m. (naș de nuntă), alterare a cuvîntului anterior;
naș, s. m. (persoană care cunună sau botează); abreviere a cuvîntului anterior (Pușcariu, 1207; Pușcariu,
Donum natalicium Schrijver, Utrech 1929, 432; împotrivă Densusianu,
GS, V, 186, dar fără argumente convingătoare);
nașe, s. f. (soția nașului; femeie care cunună sau botează);
nășească, s. f. (dans);
năși, vb. (a fi naș sau nașă);
nășit, s. n. (actul de a fi naș(ă)).
Naș circulă în Vechiul Regat, restul preferă forma
nănaș (ALR, I, 216). – Din
rom. provine
mag. nanás (Edelspacher 20);
rut. nanaško (Candrea,
Elemente, 408);
bg. nunko (Capidan,
Raporturile, 233).
nun (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NUN (în mitologia egipteană), zeu, personificare a apelor primordiale, supranumit „tatăl zeilor”.
nun (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)nun, -i, s.m. – Naș de cununie. Nănaș: „Vine nunu cu nuntașii, / Mirele cu călărașii” (Bilțiu 1990: 94; Cupșeni). – Lat. nonnus, cf. alb. nun.
nun (Dicționaru limbii românești, 1939)nun, -ă s. (lat.
nonnus, nonns, tată adoptiv, mamă adoptivă; it.
nonno, nonna, dial. sud
nunno, nunna, bunic, bunică, naș, nașă, de unde și ngr.
nunós, nuná, nun, nună; alb.
nun; fr.
nonne [de unde germ.
nonne], călugăriță. V.
naș). Acela saŭ aceĭa care, la cununie, ține făclia în onoarea celor care se cunună. Naș. V.
nenea.nun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nun (
pop.)
s. m.,
pl. nuninun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nun m. martor de cununie. [Lat. NONNUS].