numai (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NÚMAI adv. 1. (Indică restricția sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afară de..., nu altfel decât..., nu altă dată sau în altă împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din altă cauză decât...; doar; exclusiv. ◊
Loc. conj. numai să... (sau
de..., dacă...) = doar dacă, cu condiția să... ◊
Expr. nu numai că... = în afară de faptul că..., pe lângă faptul că...
Numai așa =
a) în mod simplu, fără complicații;
b) fără motiv, fără sens;
c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii.
2. (Indică modul) Pe punctul de a..., gata-gata să...; chiar, tocmai. ◊ (
Înv. și
reg.)
Numai cât... (sau
ce...) = îndată ce..., imediat ce...
3. (
Înv. și
pop.; indică timpul) Brusc, pe neașteptate; imediat, numaidecât.
4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjuncție) Însă, dar; totuși; (după construcții negative) ci. ◊
Loc. conj. Numai că = doar (atâta) că... [
Var.: (
pop.)
núma adv.] –
Nu +
mai1 sau
lat. non magis.numai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)númai (doar)
adv. (are ~ douăzeci de ani)numaĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)númaĭ adv. (lat.
non, nu, și
măgis, maĭ [mult]. V.
cam). Excluziv, unicamente, nu alt-ceva saŭ nu alt-cineva:
numaĭ el să vie, el numaĭ să vie, paharu s’a spart și s’a făcut țăndărĭ, era numaĭ el (= nu era de cît el).
Numaĭ să, dar să, cu condițiune ca:
Du-te ! Numaĭ să nu regrețĭ ! Du-te ! Numaĭ să știĭ că nu te maĭ întornĭ ! Numaĭ bun (bine), tocmaĭ bun (bine), cum trebuĭe:
apa e numaĭ bună (de caldă, rece, dulce).
Fără numaĭ, (Vechĭ. Rar azĭ), de cît numaĭ, ci numaĭ:
nimenea, numaĭ fără el. Numaĭ de cît, îndată, imediat, pe loc.
Numaĭ că, dar:
Poțĭ să zicĭ ! Numaĭ că mințĭ ! Corelativ cu ci:
nu numaĭ rău, ci și leneș. Expletiv:
numaĭ ce auzi că numaĭ ĭacătă că auzi că =
auzi că. Unit cu cît (nord):
n’a zis nimic, ci numaĭ cît s’a uĭtat (maĭ elegant:
ci numaĭ s’a uĭtat),
luați-vă numaĭ cît cărțile (maĭ elegant:
numaĭ cărțile). – În limba vorbită se zice
núma și
nîma.numai (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)numai adv.
1. nu mai mult:
era numai o casă; 2. excluziv:
numai dânsul; numai decât, îndată. [Lat. NON MAGIS].
numai (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nu mai adv. +
adv. ( ~ are douăzeci de ani)