nova (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOVÁ, novez, vb. I.
Tranz. (
Jur.) A face, a încheia o novație (
1). – Din
fr. nover, lat. novare.nova (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)nóva s.f. (reg.) varietate de struguri hibrizi.
nova (Dicționar de neologisme, 1986)NOVÁ vb. I. tr. A supune (o obligație) unei novații. [Cf. fr.
nover, lat.
novare].
nova (Marele dicționar de neologisme, 2000)NOVÁ vb. tr. a supune (o obligație) unei novații. (< fr.
nover, lat.
novare)
nova (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nová (a ~) (
jur.)
vb.,
ind. prez. 3
noveáză