noutate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOUTÁTE, noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou.
2. (
Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc.
3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [
Pr.:
no-u-] – Din
lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după
nou).noutate (Dicționaru limbii românești, 1939)noutáte f. (d.
noŭ; lat.
nóvitas, – átis). Calitatea de a fi noŭ:
noutatea uneĭ mode. Inovațiune, lucru noŭ:
om ĭubitor de noutățĭ. Întîmplare noŭă, informațiune noŭă:
am auzit o mulțime de noutățĭ, o noutate interesantă. Lucru noŭ în literatură:
artă, știință, modă: noutățile librăriiĭ.
noutate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)noutáte s. f.,
g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești)
pl. noutắținoutate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)noutate f.
1. ceeace e nou, lucru nou;
2. schimbare în idei, în principii;
3. ceeace e nou în materie de cărți, obiecte de artă, piese de teatru;
4. stofă nouă și mai la modă:
magazin de noutăți. [Lat. NOVITATEM].