sigur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÍGUR, -Ă, (
I)
siguri, -e, adj., (
II)
adv. I. Adj. 1. De a cărui realitate sau realizare nu se poate îndoi nimeni; neîndoielnic.
2. Convins, încredințat. ◊
Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplină încredere (în ceva sau în cineva), a se baza (pe cineva sau ceva).
3. Care este demn de încredere, pe care te poți bizui. ◊
Expr. A fi sigur de sine (sau
de el) = a se comporta și a acționa în mod neșovăielnic, a fi conștient de valoarea și de puterile proprii. (
Fam.)
A lua (pe cineva)
la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente și cu precizie, fără a-i lăsa posibilitatea să se eschiveze.
A merge (sau
a se duce) la sigur = a merge drept la țintă, fără risc; a nu da greș. ♦ Care nu prezintă pericol, fără primejdie.
Drum sigur. ◊
Expr. A pune (ceva sau pe cineva)
la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) într-un loc ferit de orice pericol; a ascunde.
4. Care nu dă greș; precis; fără defect.
Judecată sigură. ♦ Hotărât, ferm. neșovăielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace.
Medicament sigur. II. Adv. 1. Da.
2. În mod precis, negreșit. ◊
Expr. (
Fam.)
Mai mult ca (sau
decât) sigur = fără nici un fel de îndoială. – Din
ngr. síghuros.