nerv - explicat in DEX



nerv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NERV, nervi, s. m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care unește sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simț, mușchi, glande etc.) și care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ◊ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi ușor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susținut. – Din lat. nervus, it. nervo.

nerv (Dicționar de neologisme, 1986)
NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forță, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].

nerv (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NERV s. m. 1. formație anatomică din fascicule de fibre, care conduc excitațiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular și excitațiile motorii de la centrul celular către periferie. 2. (pl.) stare de încordare, de surescitare. 3. (fig.) putere, forță, vigoare. (< lat. nervus, it. nervo, fr. nerf)

nerv (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
nerv (nérvi), s. m. – Organc anatomic de transmitere a impulsurilor. Lat. nervus (sec. XIX). – Der. nervos, adj. (excitat), din fr. nerveux; nervozitate, s. f., din fr. nervosité; nervură, s. f., din fr. nervure; enerva, vb., din fr. énerver; nevricale, s. f. pl. (criză de nervi, atac), din ngr. νευριϰά, cf. Gáldi 231; nevricos, adj. (nervos), din ngr. νευριϰος.

nerv (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
NERV (‹ lat., it.) s. m. 1. Formațiune anatomică de aspect filar, albicios, care se ramifică spre periferia și interiorul diferitelor organe externe și interne, realizând legătura între sistemul nervos central și restul organismului. N. pot fi motori sau senzitivi și, după localizare și funcțiunea specifică, olfactivi, optici, trigemeni, faciali, acustici, pneumogastrici sau vagi, spinali etc. ◊ N. aferent = n. format numai din fibre senzitive care transmit impulsuri nervoase de la organele de simț spre centri nervoși. ◊ V. eferent = n. format numai din fibre motorii și secretorii, care transmit comenzile de la centrii nervoși la periferie. ◊ N. mixt = n. care conține atât fibre senzitive, cât și fibre motorii și secretorii; majoritatea n. sunt micști. ◊ N. cranian = n. care își are originea în encefal; sunt în număr de 12 perechi (ex. n. acustic). ◊ N. rahidian = n. care își are originea în măduva spinării (ex. n. sciatic, n. crural). ◊ N. vasomotor = n. a cărui excitare produce dilatarea sau îngustarea lumenului vaselor sangvine. ◊ N. vegetativ = n. care aparține sistemului nervos vegetativ. ◊ N. mielinic și amielinic = n. ale căror fibre sunt înconjurate sau, respectiv, lipsite de o teacă de mielină. ◊ Nervul lui Hering v. cardioinhibitor.Nervul lui Ludwig v. cardioaccelerator. 2. (La pl.) Enervare, surescitare. 3. Fig. (la sg.) Energie, vigoare; vioiciune, neastâmpăr.

nerv (Dicționaru limbii românești, 1939)
* nerv m. (lat. nervus, vgr. neûron. V. nevroză). Niște fire albicĭoase care se întind din creĭer și din măduva spinăriĭ în toate părțile corpului: nerviiĭ îs sensitivĭ și motorĭ. Fig. Forță, vigoare, motor principal: baniĭ îs nervul războĭuluĭ. Atac de nervĭ, spazmurĭ nervoase. A avea nervĭ, a fi supărăcĭos orĭ a fi într’o stare de iritare. A da drumu nervilor, a da drumu furiiĭ. V. ăevru.

nerv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
nerv s. m., pl. nervi

nerv (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nerv m. 1. fire albicioase ce se întind din creier și din măduva spinării în toate părțile corpului; 2. fig. forță, vigoare: nervul oștilor e cu dânsul BĂLC.; 3. ceeace dă putere: banii sunt nervul lucrurilor.

Alte cuvinte din DEX

NERUSINOS NERUSINAT NERUSINARE « »NERVAL NERVAT NERVATIE