nerușinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NERUȘINÁRE s. f. Lipsă de rușine;
p. ext. comportare, afirmație, faptă lipsită de bună-cuviință; necuviință, impertinență, neobrăzare. –
Ne- +
rușinare.nerușinare (Dicționaru limbii românești, 1939)nerușináre f. Lipsă de rușine.
nerușinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nerușináre s. f.,
g.-d. art. nerușinắriinerușinare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nerușinare f. lipsă de rușine.