nemurire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEMURÍRE s. f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (
1); faptul de a trăi veșnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viață veșnică. ◊
Loc. adv. (
Fam.)
La nemurire =
a) fără sfârșit, veșnic;
b) extrem de tare, de intens, de mult.
2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veșnic; glorie veșnică. ◊
Loc. vb. (Rar)
A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din
nemuritor (derivat regresiv).
nemurire (Dicționaru limbii românești, 1939)nemuríre f. Imortalitate.
La nemurire (iron.) mult, foarte:
îmĭ place la nemurire, bețivu sugea la nemurire.nemurire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nemuríre s. f.,
g.-d. art. nemuríriinemurire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nemurire f. starea celui nemuritor:
tu'mi ceri chiar nemurirea mea EM.