nemeri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEMERÍ vb. IV
v. nimeri.nemeri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nemerí (nemerésc, nemerít), vb. –
1. A lovi la țintă, a ținti. –
2. A lovi unde trebuie. –
3. A afla, a întîlni. –
4. A veni din întîmplare. –
5. (
Refl.) A se petrece, a avea loc. –
6. (
Refl.) A coincide, a concorda, a cădea de acord. –
Var. nimeri, înimeri. Sl. namĕriti „a măsura” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 193),
cf. bg. namiram „a afla”,
sb. namjeriti „a nimeri”,
sl. namĕrjenije „alb”. –
Der. nemerit, adj. (țintit);
nemereală, s. f. (întîmplare);
nemernic, adj. (
înv., străin; vagabond, mizerabil), din
nemeri (4) cu
suf. -
nic, sau din
sb. nemenik „persoană sosită din întîmplare”;
nemernici, vb. (a hoinări, a trîndăvi, a cerși);
nemernicie, s. f. (
înv., condiție de străin; hoinăreală, trîndăveală). Pentru semantismul lui
nemernic, cf. Șeineanu,
Semasiol., 204.
nemerì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nemerì v.
1. a ajunge la timp:
a nemerit în oraș pe înserate; 2. a afla, a găsi:
ai nemerit casa; 3. a atinge ținta:
a nemeri cu pușca; 4. fig. a ghici:
n’ai nemerit; 5. a se potrivi:
nu se nemerește; 6. a se întâmpla:
se nemerise tata în casă. [Slovean NAMERITI SE, a ajunge, a întâlni].