crud (Dicționaru limbii românești, 1939)crud, -ă adj., pl.
zĭ, de (lat.
crudus, din
*crúidus, d.
cruor, sînge; it. sp.
crudo, pv. fr.
cru, pg.
crû. V.
crunt). Cu sînge, nefert [!], neprăjit, necopt, vorbind de mîncare de carne, apoĭ de oŭă, legume ș. a. Necopt de soare, nematur:
poame crude. Fig. Feroce, căruĭa-ĭ plac suferințele altuĭa:
pedeapsă crudă. Tînăr, fraged:
trup crud, minte crudă. Munt. Crudă pe vatră, lehuză (adică „nu destul de coaptă p. a umbla”). Adv. Cu cruzime.