nelegiuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NELEGIUÍT, -Ă, nelegiuiți, -te, adj. (Despre oameni) Care comite nelegiuiri; (despre acțiuni, atitudini etc. ale oamenilor) care constituie, reprezintă o nelegiuire; ticălos, infam. –
Ne- +
legiuit.nelegiuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nelegiuít adj. m.,
pl. nelegiuíți; f. nelegiuítă, pl. nelegiuítenelegiuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nelegiuit a.
1. lipsit de lege sau de respect pentru cele sfinte;
2. care ofensează morala și tot ce-i demn de respect.
nelegĭuit (Dicționaru limbii românești, 1939)nelegĭuít, -ă adj. (d.
legĭuit). Impiŭ. Ilegitim. Criminal. Subst. Criminal:
un nelegĭuit.