nelegiuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NELEGIUÍRE, nelegiuiri, s. f. Faptă care contravine legilor juridice sau preceptelor morale; fărădelege, infamie, crimă. – Din
nelegiuit.nelegiuire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nelegiuíre s. f.,
g.-d. art. nelegiuírii; pl. nelegiuírinelegiuire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nelegiuire f.
1. dispreț pentru cele religioase;
2. faptă criminală. [
Lege e luat aci în sens de
religiune].
nelegĭuire (Dicționaru limbii românești, 1939)nelegĭuíre f. Impietate, sacrilegiŭ. Crimă.