sec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sec a.
1. lipsit de apă;
2. gol:
nucă seacă; 3. fig. deșert:
cap sec, vorbe seci; 4. neîncărcat:
cu pușca seacă la vânătoare să nu pleci PANN;
5. fig. lipsit de:
sec de minte, sec de noroc. [Lat. SICCUS]. ║ m. om sec de minte:
secule ! ║ n.
1. gol, vid:
a da, a călca, a sări în sec; 2. post:
lăsatul de sec; 3. doniță seacă:
i-a ieșit cu sec.