negru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)négru (neágră), adj. –
1. De culoarea funinginii. –
2. Brun, întunecat. –
3. Murdar. –
4. Nefast, funest. –
5. (
S. m.) Arap, negroid. –
Mr. negru, negur, megl.,
istr. negru. Lat. nĭgrum (Pușcariu 1167; Candrea-Dens., 1219; REW 5917);
cf. it. nero, prov. negro, fr. noir, sp.,
port. negro. –
Der. negreală, s. f. (calitatea de negru; vopsea neagră; nuanță de negru;
Mold.,
Trans., cerneală);
negreață, s. f. (negriciune), pe care Pușcariu 1166 și REW 5919 îl trimit la
lat. nĭgritia; negri (
var. înegri),
vb. (a da culoare neagră; a întuneca; a detracta);
negricios, adj. (aproape negru; brunet);
negriciune, s. f. (negreață);
negrilică (
var. negrușcă),
s. f. (chica-voinicului, Nigella arvensis), pentru sufix,
cf. arăpușcă, femeiușcă, muierușcă (după Pușcariu,
Dacor., VII, 468,
negrușcă ar indica o încrucișare cu
cernușcă);
negroaică, s. f. (femeie neagră);
negrioară, s. f. (brună);
negriu, adj. (aproape negru);
negritură, s. f. (îmbrăcăminte murdară);
ponegri, vb. (a denigra), încrucișare a lui
înegri cu
sl. počruniti (Titin);
ponegreală, s. f. (denigrare);
ponegritor, adj. (denigrator). – Din
rom. provin
mag. nyégra „oaie neagră” (Edelspacher 20),
ngr. νιάγϰρον „berbec negru” (Murnu,
Lehnwörter, 37).