neghiob (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără judecată; (om) neîndemânatic, nepriceput, nătărău, nerod, prost.
2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arată îngustimea la minte, prostia, stupiditatea neghiobului (
1); prostesc, neghiobesc, stupid. –
Et. nec.neghiob (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)neghiób (neghioábă), adj. – Prost, nătîng. Origine obscură.
Ne- pare să fie element expresiv, ca în
nătă-, cf. năvleg, năvîrlie; dar al doilea element e greu de identificat.
Der., din
sl. negodinŭ „ingrat”,
cf. rus. negodnyĭ „nerod” (Cihac, II, 215), sau din
mag. nagyobb „mai mare, major” (Scriban) nu pare posibilă. Tiktin îl interpretează pe
ne- drept prefix negativ.
Der. neghiobesc, adj. (prostesc);
neghiobește, adv. (prostește);
neghiobi, vb. (a prosti);
neghiobie, s. f. (prostie).
neghiob (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neghiób adj. m.,
s. m.,
pl. neghióbi; adj. f.,
s. f. neghioábă, pl. neghioábeneghiob (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neghiob a. și m. foarte prost. [Origină necunoscută].
neghĭob (Dicționaru limbii românești, 1939)neghĭób, -oábă adj. (cp. cu ung.
nagyobb, maĭ mare). Prost, stupid, imbecil. De neghĭob:
vorbă neghĭoabă. Subst.
Un neghĭob.