negație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEGÁȚIE, negații, s. f. 1. Faptul de a nega. ♦ Cuvânt, gest, fapt etc. care neagă, contrazice, contestă (ceva sau pe cineva). ♦ Functor logic pe baza căruia se contestă valoarea de adevăr susținută într-o afirmație. ♦ Cuvânt cu ajutorul căruia se neagă ideea exprimată de o propoziție sau de una dintre părțile ei.
2. (
Fil.) Proces obiectiv de înlocuire a unor calități ale obiectelor prin altele, care asigură dezvoltării un sens ascendent; negare (
2). – Din
fr. négation, lat. negatio.negație (Dicționar de neologisme, 1986)NEGÁȚIE s.f. Negare. ♦ Categorie filozofică care reflectă acțiunea permanentă, complexă de schimbare a calității obiectelor și proceselor în cadrul mișcării universale. ♦ Judecată, propoziție care neagă ceva (declarând nevalabilă legătura dintre mai multe noțiuni). ♦ Semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ♦ Cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții. [Gen.
-iei, var.
negațiune s.f. / cf. lat.
negatio, fr.
negation].
negație (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEGÁȚIE s. f. 1. negare. ◊ judecată, propoziție care neagă ceva. ◊ semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică). ◊ cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții. 2. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului. 3. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post. (< fr.
negation, lat.
negatio)
negație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)negáție (-ți-e) s. f.,
art. negáția (-ți-a), g.-d. art. negáției; pl. negáții, art. negáțiile (-ți-i-)