nega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEGÁ, neg, vb. I.
Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc.; a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. – Din
lat. negare.nega (Dicționar de neologisme, 1986)NEGÁ vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i.
neg, 3,6
neagă. / < lat.
negare].
nega (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEGÁ vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat.
negare)
nega (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)negá (nég, negát), vb. – A tăgădui.
Lat. negare (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.)
negați(un)e, s. f.;
negativ, adj.nega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)negá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
neágănegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.