necunoscut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NECUNOSCÚT, -Ă, necunoscuți, -te, adj.,
subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic;
p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim.
2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului.
3. S. f. (
Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. –
Ne- +
cunoscut.necunoscut (Dicționaru limbii românești, 1939)necunoscút, -ă adj. Care nu e cunoscut saŭ nu e știut:
țară, persoană necunoscută. Fără renume:
artist necunoscut. Neștiut, nesimțit încă:
sensațiunĭ necunoscute. Un ilustru necunoscut (Iron.), un om fără nicĭ un renume. S.f. Mat.
Cantitate căutată în soluțiunea uneĭ probleme: litera x înseamnă necunoscuta uneĭ ecuațiunĭ.
S.n., pl. urĭ.
Lucru neștiut: a trece de la cunoscut la necunoscut.
necunoscut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)necunoscút1 adj. m.,
s. m.,
pl. necunoscúți; adj. f.,
s. f. necunoscútă, pl. necunoscútenecunoscut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)necunoscút2 s. n.necunoscut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)necunoscut a.
1. care nu e de loc cunoscut:
țară necunoscută; 2. care nu s´a simțit încă:
sensațiuni necunoscute. ║ m. ceeace nu se știe:
a merge dela cunoscut la necunoscut. ║
necunoscută f.
Mat. cantitatea căutată în rezolvarea unei probleme.