necromanție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NECROMANȚÍE s. f. Practică ocultă care constă în invocarea sufletelor morților pentru aflarea viitorului. – Din
lat. necromantia, it. necromanzia, fr. nécromancie.necromanție (Dicționar de neologisme, 1986)NECROMANȚÍE s.f. Practică obscurantistă prin care se pretinde că se poate prevedea viitorul evocând spiritele morților. [Gen.
-iei. / cf. fr.
nécromancie, lat.
necromantia, gr.
nekromanteia <
nekros – mort,
manteia – ghicire].
necromanție (Marele dicționar de neologisme, 2000)NECROMANȚÍE s. f. practică obscurantistă constând în evocarea spiritelor morților pentru aflarea viitorului. (< fr.
nécromancie, lat.
necromantia)
necromanție (Dicționaru limbii românești, 1939)*necromanțíe f. (vgr.
nekro-manteia. V.
chiro-manție). Manoperă mincinoasă pin care uniĭ prețind că ghicesc evocînd morțiĭ. – Necromanția era răspîndită la vechiĭ Grecĭ. Așa, în Omer, Uliseevoacă umbra luĭ Tirerias. Tot așa, la vechiĭ Jidanĭ, în ainte de bătălia de la Gelboa, Saul o căuta pe pitonisa de la Endpr, și-ĭ porunci să evoace umbra luĭ Samuil. Necromanțiĭ ĭ-aŭ exploatat pe proștĭ în timpu întreguluĭ ev mediŭ.
necromanție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)necromanțíe (ne-cro-) s. f.,
art. necromanțía, g.-d. necromanțíi, art. necromanțíeinecromanție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)necromanție f. pretinsă artă de a evoca morții spre a cunoaște viitorul.